Posts from the ‘Calde şi aburinde…noutăţile’ Category

Buticul de PR e deschis

Buticul de PR se deschide cu bunătăţi pentru noul an. Am primit vestea că proiectul va continua cu trei sesiuni în luna februarie a acestui an.

Pentru noi toţi, acest atelier de abilităţi practice ar fi o experienţă transformaţională în ceea ce priveşte  cariera, viaţa profesională. Personal, am început să devin mult mai conştientă de atitudinea mea şi efectele ei asupra celor din jurul meu, iar o astfel de întrunire m-ar ajutat foarte mult să îmi înţeleg obiectivele personale, să stabilesc un plan de acţiune şi priorităţi.

Aşadar, vor fi 3 sesiuni de workshpuri. În prima sesiune învăţăm strategii de PR, gestionarea unui buget, conceperea unui  calendar de activităţi ori action plan si vor avea un nivel mediu spre avansat, adresandu-se atât specialiştilor de relaţii publice aflaţi la început de carieră, cât şi managerilor din alte domenii de activitate sau reprezentanţilor de ONG-uri, instituţii de stat ori jurnalişti care îşi doresc o carieră în relaţii publice.

Deprindem de asemenea, în a doua sesiune de workshop-uri, abilităţi de conceperea şi prezentarea unei strategii, a unui buget, calendar de activităţi cum se pregăteşte o campanie de presă sau principalele tipuri de analiză de presă, un Media Library, un “Media Audit” şi multe alte instrumente folosite în relaţia cu presa.

Apogeul îl veţi atinge aproape de cota 2000. Ultima sesiune se va ţine la Sinaia, un curs despre organizarea evenimentelor cu activităţi concrete de pregătire şi organizare, sfaturi practice şi premierea celei mai bune echipe organizatoare de evenimente.

Grupul studentelor FeCeReP-iste salută reluarea iniţiativei.

Pentru mai multe detalii accesaţi blogul Buticul de PR din blogroll.

Anunțuri

Secretul succesului

Revin cu încă o porţie de PR, să vă fie hrană pentru spirit. Veţi avea suficient timp să vă pregătiţi şi să vă documentaţi în legătură cu acest eveniment. După cum bine ştim, specialiştii în relaţii publice pot deveni cu uşurinţă lideri chiar dacă acea comunicare bună vine în urma instruirii sau a darului înnăscut pe care îl au.

Revista Cariere ne prezintă „How to be a REAL Success”, cel mai mare eveniment de leadership al anului 2011. La Palatul Parlamentului din Bucureşti, în data de 23 martie 2011, vom avea ocazia să îl ascultăm live pe John Maxwell –  unul dintre cei mai respectaţi şi influenţi lideri la nivel internaţional, cu o vastă experienţă în leadership. Evenimentul este organizat de Finmedia, în parteneriat cu Coface şi co-organizat de revista Cariere.

Cele mai cunoscute titluri ale lui John Maxwell sunt: Cele 21 de legi incontestabile ale leadership-ului, Dezvoltă liderul din tine, şi Cele 21 de calităţi indispensabile ale unui lider.

Blogul său poate fi citit la JohnMaxwellOnLeadership.com

Conferinţa se desfăşoară între orele 8.00-16.00 timp în care vă veţi putea bucura de sfaturi structurate în patru sesiuni: 1. Relaţionare, 2. Echipă, 3. Atitudine, 4. Leadership. Aşadar echipaţi-vă cu entuziasm şi deschidere spre orizonturi noi, căci John Maxwell e gata să vă schiţeze un plan de succes.

Mai multe detalii despre conferinţă pe site-ul revistei Cariere http://www.cariereonline.ro/events/how-be-real-success-conferinta-cu-john-c-maxwell

Uneori o imagine face cât nenumărate cuvinte

Un lucru important am învăţat: specialistul de relaţii publice este defapt omul orchestră.  Iar omul orchestră nu s-ar fi descurcat atât de bine dacă nu s-ar fi priceput mai mult decât bine la fiecare instrument la care cânta. Aşa cum un PR-ist ar trebui să se priceapă la toate mijloacele prin care se poate comunica, inclusiv fotografie.

Muzeul de Artă Braşov găzduieşte în perioada 11 ianuarie – 6 februarie 2011  două expoziţii de fotografie de excepţie, Saloanele Naţionale „Fotografia Anului” şi „Cupa Fotocluburilor”.

Puteţi vizita salonul „Fotografia Anului” care este deschis participării tuturor fotografilor profesionişti sau amatori, propunându-şi să recompenseze cele mai reuşite fotografii ale anului 2010 la secţiunile: Fine art, Fotojurnalism, Modă şi glamour, Natură, Nud, Nuntă, Peisaj, Portret, Publicitate şi Sport. Pe de altă parte, salonul „Cupa Fotocluburilor” îşi propune să premieze fotocluburile care s-au remarcat printr-o activitate deosebită pe parcursul anului 2010.

Invitaţi de onoare sunt Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor şi Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, domnul Aristotel Cancescu. Expoziţiile pot fi vizitate de marţi până duminică în intervalul orar 9-17.

Evenimentele dedicate fotografiei vor continua la Muzeul de Artă Braşov şi pe parcursul lunii februarie 2011, când se vor deschide Salonul Naţional al Tineretului şi expoziţia „Fotograful anului”.

Mai multe detalii pe site-ul http://www.muzeulartabv.ro/Expozitii_Temporare .

Ca un mic exerciţiu, aţi putea încerca să explicaţi în cuvinte ceea ce vedeţi ca şi cum ar fi pentru o persoana ce nu se poate bucura de acest simţ. Aşteptăm să împărtăşiţi cu noi experienţele.

International House Agents’ Workshop 2011

Pentru cei care au posibilitatea de a călători într-o țară străină, dar și pentru studenții români plecați pentru studii în străinătate, are loc anul acesta a șaptesprecezea ediție a International House Agents’ Workshop 2011.

Workshopul va avea loc între 4 și 6 mai 2011, în Valencia, Spania. Programul provizoriu include, pe lângă workshopul propriu-zis, excursii, recepții, dineuri și altele. Acesta poate fi consultat la adresa http://www.ihworld.com/ihworkshop/2011/index.asp, unde vor fi trecute posibilele schimbări.

Înscrierile și nelămuririle se trimit la adresa organizatoarei, christina.margraf@ihworld.co.uk.

IH Agents’ Workshop a avut loc în Sevilla (Spania) în 2003, Roma (Italia) în 2004, Playa del Carmen (Mexico) în 2005, San Sebastian (Spania) în 2006, Gozo (Malta) în 2007, Dublin (Irlanda) în 2008, Vancouver (Canada) în 2009, Cairo (Egipt) în 2010. Toate workshopurile se țin în limba engleză.

Valencia, gazda de anul aesta a International House Agents’ Workshop, este o țară fascinantă, unde, participanții, pe timpul șederii lor, pot viziona plăji unice și orașul vechi impresionant.

International House organizează IH Agents’ Workshop de 16 ani, oferind șansa studenților și agențiilor să se cunoască și să învețe unii de la ceilalți. Acesta este un program al International House World Organisation, o rețea de școli de limbi străine din întreaga lume, care promite implementarea de standarde înalte de calitate în toate serviciile pe care le oferă. International House World Organisation există din anul 1953, iar în prezent dețin 140 de școli în întreaga lume.

Curs de perfectionare. 27-29 ianuarie

În calitate de viitori consilieri de relaţii publice, perfecţionarea calităţilor de comunicare reprezintă o etapă foarte importantă pe care trebuie să o parcurgem. Pregătirea profesională în cadrul instituţiilor de studiu poate fi uneori completată de procese de aporfundare exterioare mediului academic.

Din fericire, mediul online ne pune la dispoziţie mijloacele de informare pentru a putea accesa astfel de oportunităţi de studiu. Am descoperit recent un curs care reprezintă o bună completare a informaţiilor acumulate pănă acum în cadrul facultăţii. Este vorba despre Process Communication Model, un curs oferit de EXEC-EDU, o teorie a personalităţii şi un model contemporan de comunicare care te învaţă cum să comunci eficient. Model Process Communication a fost dezvoltat în anii ’70 de Taibiri Kahlen, un renumit psiholog clinician care a studiat tiparele comportamentale ale oamenilor.

Acest curs se adresează managerilor, mediatorilor, oamenilor de marketing, dar mai ales celor care lucrează în domeniul comunicării. Vei învăţa lucruri extrem de utile, de la a identifica cele şase tipuri de personalitate, până la constriurea propriului profil de personalitate. În cadrul trainingului vei dobândi capacităţi de analiză, vei învăţa cum să interacţionezi cu tipuri diferite de personalitate, satisfacerea nevoilor specifice fiecăruia, dar şi cum îi poţi ajuta pe ceilalţi să evite comportamentele care duc la eşec. Pentru cei care deja fac parte dintr-un sistem organizaţional, cursul te va ajuta să identifici punctele tari şi slabe ale mediului de lucru, parţile personalităţii tale cărora le va răspunde cel mai bine, stilurile de management adecvate dar şi principalele nevoi psihologice de comunicare.

Următorul curs va avea loc între 27 şi 29 ianuarie iar suţinerea cursului se poate face contra cost, suma totală pentu trainingul de tre zile fiind de 400 euro. Fiind un curs destinat inclusiv studenţilor, organizatorii oferă o reducere de 100 euro persoanelor sub 25 de ani, aşa că, dacă eşti interesat de domeniul comunicării, de perfecţionarea capacităţii de relaţionare şi dispui de posibilitatea de a investi în dezvoltarea profesională, Process Communication Model este o  oportunitate pentru tine.

Ziua Tânărului Jurnalist

Comunicarea şi jurnalismul sunt două domenii care sunt strâns legate unul de celălalt aşa că vă recomand cu placere să participaţi la următorul eveniment.

Proiect cu tradiţie în Asociaţia Studenţilor la Jurnalism şi Comunicare, Ziua Tânărului Jurnalist (ZTJ) este la a doua ediţie şi îşi propune ca anul acesta să reunească nume cunoscute din lumea online-ului în cadrul unei conferinţe, să îi înveţe pe doritori despre fotoreportaj şi să le arăte tinerilor cum arată o redacţie de revistă, radio şi televiziune.

Pe 14 ianuarie vor avea loc cele trei evenimente cu intrare gratuită: workshopul Stop & Shoot, vizita în redacţiile Sanoma Hearst, Radio Romania, Realitatea FM si TV şi conferinta ONtheLINE.

Evenimentul va începe la ora 10:00 cu workshop-ul de fotoreportaj, la MediaLab din cadrul Muzeului National de Artă Contemporană. Participanţii selectaţi vor trebui să îşi aducă propriile camere de fotografiat. Aceştia vor fi îndrumaţi de Sebastian Marcovici, fotoreporterul anului 2010 la secţiunea sport, desemnat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din Romania.

Începând cu ora 14:00 vom merge în vizită la Sanoma Hearst, Radio Romania şi Realitatea FM şi TV, unde vom vedea ce se întâmplă în redacţii, coordonaţi de echipa ZTJ.

Ziua se va încheia cu conferinţa ONtheLINE pe tema jurnalismul on-line, ce va avea loc în Kulturhaus, începand cu ora 18:00. Ca să ne povestească din tainele online-ului vor fi prezenţi Cristian Pantazi (redactor-sef HotNews.ro), Cristian Dorombach (project manager Realitatea.net, blogger profesionist pe piticu.ro) si Vlad Stoiculescu (krossfire.ro).

Pentru înscrieri, doritorii pot accesa asjc.wordpress.com, sau pot vizita pagina de Facebook a evenimentului.