CSR sau pilonul unui brand puternic

Bianca Dordea, directoarea de brand și comunicare a BRD Groupe Societe Generale, a acordat un interviu despre CSR și importanța acestuia în construcția unui brand de rezonanță.Este un material revelator care ne invită la cugetare, apoi la fapte.

 

Ca profesionistă cu peste 10 ani de experiență în comunicarea de brand ai urmărit pe viu evoluția discuțiilor despre importanța unui brand etic. În ce stadiu ne aflăm acum, în România?
Cred că suntem pe un drum bun. Dacă acum 10 ani doar puține companii cunoșteau, înțelegeau și voiau să dezvolte această dimensiune a brandului, în acest moment există un număr semnificativ de instituții care au dezvoltat o strategie coerentă de responsabilitate socială corporativă.
La sfârșitul anilor ‘90 existau companii care cheltuiau mulți bani pe ceea ce se numește acum “mecenat”, fără a avea o strategie clară. Ajutau în mod egal și oarecum de-a valma biserici, grădinițe, universități, spitale, copii supradotați, discipline sportive sau tipărirea unor carți. De cele mai multe ori, se cheltuiau sume de bani fără să existe o evaluare clară a impactului social pe care aceste intervenții îl produceau (în cazul în care produceau într-adevăr vreunul). Inadecvarea era una dublă: exista atât o nepotrivire cu obiectivele corporației, cât și una cu nevoile reale ale societății.

De asemenea, companiile au conștientizat treptat și faptul că acțiunea lor de business trebuie să fie una etică – cu alte cuvinte, profitul trebuie pe cât posibil să provină din activități compatibile cu morala general acceptată la nivelul comunității, inclusiv la nivelul impactului produs la nivelul mediului înconjurător.

În acest proces a contat foarte mult influența marilor corporații multinaționale, tot mai prezente în România începând cu anul 2000, care au adus cu ele și cultura responsabilității corporative. Astfel, cele mai multe corporații de la noi au preluat și aplicat strategiile firmelor-mamă, adaptându-le la specificul local.

 

Ce importanță au strategia și initiativele de CSR în constructia de brand a unei bănci, în contextul actual din România?
Orice companie mare își dorește să fie percepută drept cetățean și stâlp al comunității și de aceea CSR-ul are un rol important în construirea unei astfel de imagini. Referindu-ne strict la bănci, influența tot mai mare pe care ele au căpătat-o în economia și societatea contemporană face ca brandurile bancare să simta nevoia construcției unei dimensiuni CSR. Este însă foarte important să îți stabilești de la început coordonatele pe care dorești să te implici, și dacă e posibil să le pui în acord cu valorile companiei.

Firește, ca în orice demers care implică brandul, există și riscuri. Cel mai mare dintre acestea este să alegi greăit “pista” ăi apoi să schimbi direcția, lăsând pe brand amprente care uneori se șterg cu greu.

 

Care trebuie să fie atitudinea corectă a BRD în privința comunicării inițiativelor de CSR?
Publicitatea exagerată asupra inițiativelor CSR nu cred că este cea mai potrivită și contravine însuși scopului pentru care sunt realizate aceste acțiuni; pe de altă parte, o informare publică asupra acestor realități este legitimă; de la caz la caz, există situații în care noi alegem discreția, dar și alte situații în care dorim să comunicăm asupra unor anumite subiecte, mai ales pentru a crea emulație și a determina și implicarea altora.

 

Ce mesaje ar trebui să transmită BRD prin inițiativele sale de CSR?
Mesajul pe care noi îl transmitem deja prin acțiunile noastre, care sunt foarte bine structurate, este că sprijinim acele segmente care pot face societatea să progreseze. El este congruent cu mesajul transmis de valorile noastre.

Ca să exemplific, sprijinim excelența prin implicarea în proiecte de educație adresate tinerilor cu potențial, promovăm inovația prin susținerea proiectelor gen ARCA, iar spiritul de echipă îl ilustrăm prin implicarea în proiecte sociale precum cel de donații salariale, “Schimbă un destin. Dă valoare unei vieți”. În cei 3 ani de când am lansat acest din urmă program s-au înscris peste 1.800 de angajați și au fost investiți peste 230.000 EUR în 24 proiecte care au ajutat 1.350 copii și tineri în dificultate să meargă la școală sau să își urmeze un talent.

 

Sursa: http://www.responsabilitatesociala.ro

Curs de perfectionare. 27-29 ianuarie

În calitate de viitori consilieri de relaţii publice, perfecţionarea calităţilor de comunicare reprezintă o etapă foarte importantă pe care trebuie să o parcurgem. Pregătirea profesională în cadrul instituţiilor de studiu poate fi uneori completată de procese de aporfundare exterioare mediului academic.

Din fericire, mediul online ne pune la dispoziţie mijloacele de informare pentru a putea accesa astfel de oportunităţi de studiu. Am descoperit recent un curs care reprezintă o bună completare a informaţiilor acumulate pănă acum în cadrul facultăţii. Este vorba despre Process Communication Model, un curs oferit de EXEC-EDU, o teorie a personalităţii şi un model contemporan de comunicare care te învaţă cum să comunci eficient. Model Process Communication a fost dezvoltat în anii ’70 de Taibiri Kahlen, un renumit psiholog clinician care a studiat tiparele comportamentale ale oamenilor.

Acest curs se adresează managerilor, mediatorilor, oamenilor de marketing, dar mai ales celor care lucrează în domeniul comunicării. Vei învăţa lucruri extrem de utile, de la a identifica cele şase tipuri de personalitate, până la constriurea propriului profil de personalitate. În cadrul trainingului vei dobândi capacităţi de analiză, vei învăţa cum să interacţionezi cu tipuri diferite de personalitate, satisfacerea nevoilor specifice fiecăruia, dar şi cum îi poţi ajuta pe ceilalţi să evite comportamentele care duc la eşec. Pentru cei care deja fac parte dintr-un sistem organizaţional, cursul te va ajuta să identifici punctele tari şi slabe ale mediului de lucru, parţile personalităţii tale cărora le va răspunde cel mai bine, stilurile de management adecvate dar şi principalele nevoi psihologice de comunicare.

Următorul curs va avea loc între 27 şi 29 ianuarie iar suţinerea cursului se poate face contra cost, suma totală pentu trainingul de tre zile fiind de 400 euro. Fiind un curs destinat inclusiv studenţilor, organizatorii oferă o reducere de 100 euro persoanelor sub 25 de ani, aşa că, dacă eşti interesat de domeniul comunicării, de perfecţionarea capacităţii de relaţionare şi dispui de posibilitatea de a investi în dezvoltarea profesională, Process Communication Model este o  oportunitate pentru tine.

Ziua Tânărului Jurnalist

Comunicarea şi jurnalismul sunt două domenii care sunt strâns legate unul de celălalt aşa că vă recomand cu placere să participaţi la următorul eveniment.

Proiect cu tradiţie în Asociaţia Studenţilor la Jurnalism şi Comunicare, Ziua Tânărului Jurnalist (ZTJ) este la a doua ediţie şi îşi propune ca anul acesta să reunească nume cunoscute din lumea online-ului în cadrul unei conferinţe, să îi înveţe pe doritori despre fotoreportaj şi să le arăte tinerilor cum arată o redacţie de revistă, radio şi televiziune.

Pe 14 ianuarie vor avea loc cele trei evenimente cu intrare gratuită: workshopul Stop & Shoot, vizita în redacţiile Sanoma Hearst, Radio Romania, Realitatea FM si TV şi conferinta ONtheLINE.

Evenimentul va începe la ora 10:00 cu workshop-ul de fotoreportaj, la MediaLab din cadrul Muzeului National de Artă Contemporană. Participanţii selectaţi vor trebui să îşi aducă propriile camere de fotografiat. Aceştia vor fi îndrumaţi de Sebastian Marcovici, fotoreporterul anului 2010 la secţiunea sport, desemnat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din Romania.

Începând cu ora 14:00 vom merge în vizită la Sanoma Hearst, Radio Romania şi Realitatea FM şi TV, unde vom vedea ce se întâmplă în redacţii, coordonaţi de echipa ZTJ.

Ziua se va încheia cu conferinţa ONtheLINE pe tema jurnalismul on-line, ce va avea loc în Kulturhaus, începand cu ora 18:00. Ca să ne povestească din tainele online-ului vor fi prezenţi Cristian Pantazi (redactor-sef HotNews.ro), Cristian Dorombach (project manager Realitatea.net, blogger profesionist pe piticu.ro) si Vlad Stoiculescu (krossfire.ro).

Pentru înscrieri, doritorii pot accesa asjc.wordpress.com, sau pot vizita pagina de Facebook a evenimentului.

Bun venit!